Unele dintre cele mai populare figurine bobbleheads (evident, după cele personalizate) sunt cu siguranță cele ale cântăreților, pornind de la cei de muzică pop până la cele mai ”întunecate părți” ale metalului.

Mai jos avem top 5 cei mai bune versiunile bobbleheads ale celor mai buni cântăreţi !

elton-john

  1. Elton John

Elton John a dominat valurile de pop și rock din anii 70, având posibilitatea de a obține statusul global de superstar până la 30 de ani. Versiunea din 1997 a ”Candle in the Wind” care a fost rescrisă pentru a celebra viața Prințesei Diana, vândut în peste 33 de milioane de copii în lumea întreagă și fiind considerat a fi cel mai bine vândut single din toate timpurile.

Cu vânzări estimate la mai mult de 250 de milioane de records în lumea întreagă, Elton John este cel mai bine vândut artist de origine britanică solo dintotdeauna și al doilea cel mai bine vândut act muzical de origine britanică a tuturor timpurilor, fiind surclasat doar de Beatles.

madonna

  1. Madonna

Madonna este unul din puținii artiști din istorie care a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în primul ei an de eligibilitate. Compania producătoare spune că fenomenala artistă a vândut mai mult de 300 de milioane de CD-uri global. A fost recunoscută de Guiness Book of World Record ca fiind cea mai bine vândută artistă din toate timpurile și știind impactul pe care l-a avut Madonna peste tot în lume, nu ne este foarte greu să credem aceste lucruri.

michael-jackson

  1. Michael Jackson

Deși Michael Jackson și casele de discuri au exagerat mereu legat de vânzările și lucrurile pe care le-au îndeplinit, nu este niciun dubiu că ”Regele Muzicii Pop” a setat numeroase recorduri în cursul carierei sale epice incluzând cel mai vândut album din toate timpurile (”Thriller”), cel mai bine vândut video din toate timpurile și câștigarea mai multor premii decât orice muzician sau trupă din istorie. Oricum, deși afirmațiile lui se duceau spre 750 de milioane de albume vândute, acestea sunt neconforme cu realitatea, vânzăriile sale oficiale nedepășind 175 de milioane, în timp ce fanii săi estimează undeva la un total de 300-400 de milioane.

elvis-presley

  1. Elvis Presley

“Regele” este singurul artist solo din istorie care a reușit să ridice bariera de 200 de milioane, partea cea mai înfricoșătoare fiind că Recording Industry Association Of America a început să înregisteze vânzările muzicii lui Elvis Presley în 1958, ceea ce înseamnă că nu au incluse multe dintre cele mai de succes albume pe care acesta le-a lansat înaintea anului respectiv. Chiar și în aceste circumstanțe, Elvis are mai multe premii de aur (90), platină (52) și multi-platinum (25) decât orice alt artist, fiind cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor din Statele Unite ale Americii.

the-beatles

  1. The Beatles

The Beatles dețin cam toate recordurile din muzică aici și asta nu e nici măcar o exagerare: au cele mai multe albume care au ajuns pe primul loc în topurile muzicale din Statele Unite (19); cele mai multe single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile din US; cel mai mare număr de album de pe primul loc în topurile britanice și cele mai multe single-uri vândute în Marea. Conform afirmațiilor RIAA, Beatles sunt și cel mai bine vânduți artiști în Statele Unite cu vânzări oficiale de 178 de milioane de unități, deținând aceeași onoare și în Marea Britanie, Germania și în restul Europei.

28 octombrie 2016
the-beatles

Versiunile bobbleheads ale celor mai buni cântăreţi

Unele dintre cele mai populare figurine bobbleheads (evident, după cele personalizate) sunt cu siguranță cele ale cântăreților, pornind de la cei de muzică pop până la […]
27 octombrie 2016
betty-spaghetti

Betty Spaghetti, păpușile fashion

Ghiciți cine își face apariția în această toamna din nou pe scena industriei jucăriilor? Nimeni alta decât linia Betty Spaghetti, păpușile fashion cu capul supradimensionat, la […]
25 octombrie 2016
industry-bobbleheads

Industria bobbleheads se tot măreşte

Figurinele bobbleheads își mișcă capul de la natură, iar afacerea lui Bryan Guise a început atunci când s-a hotărât să confecționeze aceste statuete cu capul supra-dimensionat. […]
24 octombrie 2016
steaguri-tari

Simbolurile bobbleheads ale ţărilor

Figurinele bobbleheads pot fi cadouri excelente pentru orice ocazie..dar deja știți asta… Atunci ce putem să vă mai spunem despre ele? Bobbleheads pot lua orice formă, […]