MiniMeCraft

Barbatii cauta intotdeauna sa impresioneze si apreciaza ceea ce este spectaculos, asadar original.

Cautand idei de cadou pentru iubit trebuie sa tii cont ca acestea sa fie gandite pentru el, adica sa alegi un cadou potrivit personalitatii lui, conform pasiunilor lui si sa le intreaca pe toate. El sa fie cel mai “tare” decat toti oamenii prin tot, inclusiv prin cadoul pentru el. Dragostea cu care faci efortul de a gandi darul, de a-l cauta sau – de ce nu? – de a-l crea, timpul sacrificat de cand te-ai gandit ce si pentru ce sa ii pregatesti, ai fost atent la detalii, sa fie cat mai inedit, mai pe gustul lui, mai “maret”, sa il faca “ca nimeni altul”, ai asteptat cu sufletul la gura clipa “cea mare”, pana cand, in sfarsit, descoperi bucuria pe care o ai cand ii daruiesti “ceva” – toate acestea vor cantari mult in inima lui, pentru ca, asa cum ii place sa fie unic prin ceea ce este, ceea ce face si ceea ce detine, va fi foarte mandru, in inima lui, ca este “cel mai iubit” si va aprecia in primul rand afectiunea, iar in al doilea rand, dar nu mai putin, surpriza, intrucat este de la tine.

Cine poate fi el pentru tine?

Daca el iti este tata, fiu, bunic, strabunic, unchi, var, fin, nas, sef, amic lucrurile sunt clare: va aprecia neconditionat si va fi emotionat si recunoscator.

Daca este sotul sau iubitul tau, ar putea fi mai complicat sau nu.

doi indragostitiIntotdeauna ii place sa te gandesti numai la el, dar el nu va face acelasi lucru in privinta ta, decat daca te arati indiferenta. Deci, arata-te indiferenta pana in momentul in care trebuie sa ii daruiesti ceea ce ti-ai propus, apoi vei vedea reactia lui. Daca tine la tine , se va bucura si il va primi cum se cuvine, va fi recunoscator, fie si daca nu este pe gustul lui, dar cu atat mai mult daca este exact ceea ce dorea, avea nevoie sau ii va aminti de voi, deoarece va intelege ca ai fost atenta la el, iar acum nu va mai “face nazuri”, adica il cuceresti. Este momentul cel mai favorabil si recomandabil daca te iubeste, dar nu inainte, in afara de situatia in care ti-a declarat-o el deja. Nu incerca sa fii prea deschisa cu el de la bun inceput, in cazul in care nu este si el, ca, vazand ca esti ”usor de cucerit”, va cauta “alta” companie. Deci, din pacate, nu in toate imprejurarile orice moment este prielnic pentru a fi sincera cu el si daca vrei totusi sa o faci, alege-le pe cele festive.

Cand poti sa ii daruiesti ceva? Cu ocazia zilei onomastice, a zilei de nastere, a absolvirii unei forme de invatamant, inainte de despartire pentru o anumita perioada de timp, de Anul Nou, de Craciun si de Paste, sarbatori care aduc mangaierea de a fi cu cei dragi. La evenimente comune, pentru tine si el, cum ar fi: nunta, sarbatorirea zilei cununiei in timp, a zilei in care v-ati cunoscut, in care s-a petrecut ceva memorabil pentru amandoi, este bine si politicos ca surpriza sa vina prima data din partea lui. Aceasta nu inseamna ca nu te poti pregati, ca aprecierea sa fie reciproca. Cand iti marturiseste dragostea lui si iti aduce o mica atentie, pentru a te incanta, nu din obligatie sau formal, poti sa ii raspunzi si tu printr-o mica surpriza.

In cazul in care este timid, inainte de a va cunoaste, nu este nepotrivit sa faci primul pas, printre altele, si prin a-i darui un simbol, prin care sa inteleaga ca si tu il simpatizezi si ai dori sa vorbiti mai mult.

Ii place sa il apreciezi asa cum este si sa observe ca ii treci cu vederea micile greseli.

Ce reactie vrei sa aiba cand va primi atentia ta? Sa fie un dar sobru ori mai hazliu? In ambele situatii sa fie ceva ce i-ar placea lui, de care sa isi aminteasca cu placere de-a lungul anilor, nu orice nimeresti.

Ce cadou semnificativ si deosebit poti sa ii faci? Daca obisnuieste sa citeasca mult, evident, o carte, care se potriveste si daca nu este prea studios, oricand o carte buna place si ajuta pe toti, dupa cum este proverbul: “Cu o carte in mana nu esti niciodata singur”. Imbracamintea o va aprecia, mai ales daca este ceea ce ii place, care ii lipsea sau daca este confectionata de tine. Un cadou potrivit poate fi o icoana. Mai mult decat o dovada si o evocare a dragostei tale, icoana ii va darui liniste sufleteasca si isi va aminti cu gratitudine si de tine. Un set de barbierit, cutiile cu ceasuri automatice, un ceas de birou sunt intotdeauna bine-venite, dar atentie sa nu se piarda din vedere ca trebuie sa fie ceva autentic sau care il pasioneaza, ceva pentru el! De aceea foarte oportune sunt cadourile personalizate: o fotografie de a lui din copilarie, din anii care i-au placut, din clipele fericite pe care le-ati petrecut impreuna, un album cu amintiri, un tricou, un ceas cu poza lui sau a ta, a copilului lui.logodna

Statuetele personalizate vor fi neasteptate si il vor face foarte voios. Va fi satisfacut sa descopere ca te-ai gandit atat de mult la el. Aceste statuete personalizate, fixe sau cu cap miscator, il vor reprezenta pe el: la fotbal, cantand, dansand, pictand, dupa activitatile sale favorite, cu familia, un ziua nuntii, alaturi de tine, sub forma de inger, cu ori ca unul din eroii lui preferati. Pot fi si cadou serios si mai hazliu.

Ce surpriza haioasa poti sa ii mai faci? Un animal de companie: caine, pisica, hamster, o jucarie, un ceas de perete cu forma de pantof, un bar glob pamantesc, un ceas de buzunar pe care este poza lui, a unui erou amuzant, a unui animal preferat, care sa il inveselesca.

Ideile sunt foarte multe, in functie, in primul rand, de persoana. Important este ca darul sa fie, in mod clar, pentru el. Astfel va ajunge la inima lui.

6 noiembrie 2015
statueta-pentru-iubit

Idei de cadou pentru iubit

Barbatii cauta intotdeauna sa impresioneze si apreciaza ceea ce este spectaculos, asadar original. Cautand idei de cadou pentru iubit trebuie sa tii cont ca acestea sa […]
27 octombrie 2015
ecuatie bobblehead

Cum sa faci un bobblehead de unul singur (si sa supravietuiesti procesului)

Articole de imbracaminte, cum ar fi un tricou flanel, pot elimina importanta tesaturii, dar materialul exista ca un rezumat din povestea spusa de kodachrome (filmul Kodak) […]
26 octombrie 2015
ActiveNews-logo

ActiveNews.ro

Figurinele personalizate MiniMe  au făcut ocolul lumii de la cei mai mari artisti și actori, prezente în filmele de la Hollywood și nunți faimoase, acum se […]
26 octombrie 2015
blog-MiniMeCraft

Cadouri corporate

Ati dori sa faceti sefului, unor persoane cu functii importante, colegilor de serviciu sau angajatilor unor firme de vaza, cu care aveti relatii strict profesionale ori […]